Bunica

E cinci si ceva dimineata. M-am trezit, dar nu aprind lumina. Luna imi bate direct in geam, laptoasa si grea asa cum e in zilele ei…“pline“. Imi vine sa intind mainile si sa o cuprind in palme, sa o fur de pe cer si sa o strang la piept, ca pe o persoana draga pierduta demult. Dar o las in pace, pentru ca stiu sigur ca ea ma vegheaza de acolo, de sus, din cuibul ei, lucru rar intalnit in anturajul meu “nelunar” de aici, de jos.

Se aude doar un tril de pasarele, restul e doar liniste, linistea aceea terapeutica de dinainte de trezirea lumii si a orasului sau zgomotos si prafuit.

Nu ma misc deloc, stau asezata in pat si imi mut ochii de la cer la tavan in speranta ca proiectia Lunii va aduce promisiuni de mai bine pentru o noua dimineata de aprilie. Urmele luminoase de pe tavan inchipuie fasii de ganduri de-ale mele din copilarie, cand bunica imi incalzea iarna, sub plapuma, picioarele intre ale ei in timp ce eu priveam la aceleasi jocuri de pe tavan, in nopti in care inca nu ma intrebam cum va fi a doua zi, pentru ca pur si simplu nu conta; si asta pentru ca, la culcare, stiam ca bunica va fi iar acolo ca sa ma tina in brate pana adorm si ca sa ma incalzeasca cu trupul ei cald de bunica.

In zilele astea de final de aprilie dorul imi creste, ma mistuie si tipa la mine sa il bag in seama. Ar fi fost ziua bunicii…

…Astazi o sa incerc sa transform umbrele din tavan intr-un chip de bunica blanda care ma vegheaza, asa cum era ea, asemeni Lunii. O voi renaste pe bunica din franturi de raze ce dureaza doar clipa, o clipa cat o eternitate pentru nepoata cu o iubire fara de sfarsit pentru un inger…

Despre oameni de neuitat si lucruri asemenea

Sunt unii oameni, cu ale lor lucruri venite la pachet, pe care pur si simplu nu ii poti uita. Bine, lucrurile astea anexe sunt de tot felul, bune ori rele, dar per total nu le poti uita pentru ca pur si simplu cumva, candva, s-au lipit de tine definitiv. Si doar stim ca marca chiar sta lipita de scrisoare.

Si poate ca ai facut incercari sa mai uiti din cand in cand, dar de acum amintirile alea fac parte din tine si ceea esti azi, asa ca nu mai merge sa te amagesti singur. E de ajuns sa simti o veche aroma – una aparent de mult uitata – ori sa vezi un chip asemanator aceluia zidit deja in tine, ca lumea incepe sa ti se dea cu totul peste cap. Busola incepe sa inverseze nordul cu sudul, somnul nu mai e somn, foamea aproape ca dispare si te trezesti ca traiesti doar cu…aer si cu…amintirea.

Si poate ca in toti anii astia te-ai schimbat, fie ca ai vrut, fie ca nu, in bine sau in rau, dar te-ai schimbat in ciuda, sau poate datorita si neuitarii. Fara indoiala ca viata a mers inainte in virtutea inertiei, cu vant la pupa si amintiri pe post de bagaj emotional.

Si a fost si o perioada lunga si plina de intrebari la care ai incercat sa-ti raspunzi singur (cum altfel?) - mai aproape sau mai departe de adevar – in functie de nivelul de imaginatie de care dispui. Zilele trecande reuseau pana la urma sa stearga unele momente, dar imediat, ca un bumerang, produceau altele noi si mai pline de intrebari, chinuite de torturi masochiste de suflet: De ce nu a mai vrut? Pe unde e? Cum a supravietuit fara mine? Mai sunt macar un gand langa tampla sa?

Si, deodata, tot intunericul lung, demn de o noapte polara se ridica. Incet, incet se face ziua, o zi care nu stii niciodata insa ce va aduce: vesti bune sau rele, amintiri demne de pastrat ori de lepadat.

Dar important e ca tu, spre deosebire de Pandora, ai apucat sa deschizi cutia cea faimoasa si ai reusit, in ultima clipa poate, sa eliberezi speranta, domnisoara asta vesnic virgina, capricioasa si surprinzatoare pe deasupra. Un mare noroc, as spune.

Pe curand.

Pastila dulce de...miercuri

Pastila zilei de azi e mai dulce ca cea din restul zilelor si pastilelor aferente pentru ca se refera la inghetata, dulcele de vara preferat al omului (si nu numai!).

Mi-a venit sa scriu despre inghetata in urma unei postari a doamnei doctor Bilic in care dansa ne arata cam cat de rau ne ingrasa diferitele tipuri de inghetata si cat de mult zahar si grasimi contine desertul asta despre care nu stiu sa fie careva caruia sa nu ii placa! Ei bine, postarea era in principal despre asta: Sa avem grija ce tip/cantitate de inghetata alegem in functie de silueta pe care ne-o dorim. Dar bineinteles ca asta nu a fost suficient pentru "doamnele" de serviciu, vajnicele aparatoare ale mancatului sanatos. Vai, cum e posibil ca o doamna doctor la asa un nivel sa nu pomeneasca nimic despre E-urile continute de inghetata! Nu e posibil asa ceva, soro, blasfemie pura, zau, asa!

Da, nene, Mihaela Bilic nu a pomenit de E-urile din inghetata, e adevarat. Si da, e plin de E-uri in cam tot ce alegem sa cumparam de pe rafturile supermarket-urilor, si da e plin de chimicale in tot ce e procesat, nimeni nu contesta lucrul asta. Dar ce voia doamna doctor sa arate de fapt prin postarea sa e ca daca tot alegem sa mancam inghetata din comert (oricum toti o facem mai devreme sau mai tarziu, cu exceptii, evident, ca peste tot) macar sa o facem in cunostinta de cauza si intr-un mod responsabil. Atat, asta era scopul postarii. Pentru ca, nu-i asa, daca iti pierzi placerea de a manca, e foarte greu sa controlezi ce bagi in gura zilnic. Ca orice placere pe care o pierzi de altfel, e dificil sa te mentii pe linia de plutire cu ceea ce e corect, moral si devreme acasa, daca mereu ai interdictie la cate ceva.

Cam asa si cu zaharul. Da, evident ca daca iti faci acasa inghetata ta personalizata poti decide cat zahar sa pui in ea, cu conditia sa nu uiti nici de cantitatea de grasimi folosita (unt, smantana etc) ca o dai din lac in put: Mai amani cancerul, dar o dai in obezitate. Da, e frumos asa si e sanatos, e idilic chiar, nu zic nu. Ai caloriile sub control, nivelul glicemiei deopotriva. Gata, s-a rezolvat optim cu sanatatea, o sa traiesti cat domnul Mihai Sora daca nu si mai bine, ceea ce eu chiar iti doresc. Dar sa nu uitam totusi ca omu' e vesnic supus greselii si mai calca si stramb cand si cand, fara sa moara neaparat din asta. Si uite ca tocmai a inceput sezonul de plaja, iar mi-e greu sa cred ca voi, astea, gospodinele "bio" nu sunteti tentate de nicio culoare sa degustati un cornet de inghetata pe plaja sub umbreluta intelegatoare si protectare, atat cat sa va mai racoriti nitelus intr-o zi caniculara de vara.

Vorba lui Oscar Wilde:

“The only way to get rid of a temptation is to yield to it. Resist it, and your soul grows sick with longing for the things it has forbidden to itself, with desire for what its monstrous laws have made monstrous and unlawful.”

Pastila zilei de...marti, o zi ca oricare alta sau...nu?!

Martea, dupa cum se stie de cand lumea si pamantul, sunt cele trei ceasuri rele. Dar ce nu se stie la fel de aigur e si cand se deruleaza de fapt ceasurile astea si ce parte a zilei prefera. Eu, ca sa nu mor sub greutatea unui pesimism ce m-a caracterizat mai din totdeauna, prefer sa ma gandesc ca "tumultoasele" ore se vor fi scurs pana sa deschid eu ochii, pentru ca tocmai ce a sunat alarma si trebuie sa ma trezesc! Si ma gandesc ca daca mai multi ar face asa ca mine, am putea influenta in bine universul asta buclucas si imprevizibil cu energia noastra ingemanata, armonioasa si pozitiva (sunt filme destule pe tema asta, deci ar putea sa mearga si asta, de ce nu?)

Bine, nu mi-as dori ca asta sa afecteze cumva calitatea somnului sau a viselor noastre, nu. Dar, pana la urma, totul are un pret pe lumea asta si mai bine dai nitel din picioare, zvarcolindu-te in calitate de victima a unui cosmar de scurta durata, decat sa stai dupa aia o zi intreaga in expectativa si animozitati sperand ca poate macar de data asta ziua de marti nu o sa iti mai joace aceleasi feste ca de obicei; si ca nu va fi nici mai rea decat oricare alta zi a saptamanii, luni de exemplu, cand vorba aia: "Nici iarba nu creste". Zic si eu, na, nu dau cu paru'.

Si daca tot venii vorba si de alte zile ale saptamanii si ce simtaminte am eu fata de acestea, va marturisesc ca ceva mai groaznic decat duminica seara nu exista pentru mine. Iminenta unor zile de luni si de marti, cand cu greu iti reiei ciclurile saptamanale mai mult sau mai putin insipide, e chiar naspa. Dar, cum o vineri seara eterna e o tinta greu de atins, eu ma multumesc ca de joia sa incep sa ma gandesc la un weekend care, in capul meu, nu se termina niciodata, ceea ce va doresc si voua.

Pe maine si cu sperante de si mai bine,

A voastra NP

O seara aromata de vara

Prin fereastra deschisa intra mirosul greu si dulceag de tei inflorit. Seara, zapuseala de peste zi ramasa inca prin cotloanele unui cer pasnic si fara urma de nori amplifica parfumul de miere plutind in aer.

Totul in jur e cald, aromat si umed, dovada inca vie a ploilor ce nu ne-au dat pace zile si nopti la rand. E o atmosfera incarcata, ce apasa pe niste umeri care n-au cum sa i se impotriveasca: Nu ne putem pune cu natura si nu putem iubi mai putin soarele, sau picurii de ploaie atunci cand poate presiunea este prea mare, atunci cand poate am vrea mai degraba sa ne lasam prada usoara unei seri racoroase si convenabile cu luna plina si blanda. Ne bucuram in schimb de o pace inconjuratoare la care tanjim fara sansa in restul timpului.

Vremurile par si ele toropite de caldura. Nimeni nu se mai lupta cu nimeni, totul zace impacat intr-o letargie totala. Si in atmosfera asta aflata in pragul oniricului si betiei, ma apropii sa te sarut usor asa cum zaci tu acolo fara vlaga, adormit pe canapea. Stropii de sudoare de pe fruntea-ti incinsa imi gadila buzele si mi le umezesc. Desi mi-ai simtit atingerea, nu deschizii ochii, de parca ti-ar fi teama sa nu-mi ucizi sarutul trezindu-te.

Mai tarziu, vei veni in pat langa mine si imi vei sopti in urechea pe jumatate adormita ca suntem fara de voie martorii unei veri acaparatoare, o vara care speri sa nu ne dovedeasca cu perseverenta si cu indrazneala ei. O sa imi mai spui si ca ma iubesti zanatic, indiferent de vreme si de capriciile ei de fata mare visand etern la nunta imposibila cu iarna.

Iar eu, la randul meu, ma voi face la fel ca si tine ca dorm, cuprinzand in respiratia-mi usoara toate minunile si secretele unei lumi complicate si natangi.

Si maine dimineata, cand ne vom trezi, ne vom lua de mana si ne vom zambi reciproc, promitandu-ne din priviri ca vom ruga soarele ca, de acum incolo, sa fie mai bland si mai intelegator cu noi muritorii si cu restul.

Si poate ca ne va asculta, inspirat de iubirea noastra si se va logodi cu luna, facand cu ea un pact etern de tandrete si intelegere a universului asta de jos, de dedesubt...

Ava

Ava trage un fum lung din tigara subtire ca un pai, un fum mai lung chiar si decat gandul obsedant care nu-i da pace nici ziua si nici noaptea. Doarme si se gandeste, mananca si se gandeste, face dragoste si se gandeste: Ganditul ca mod de viata. Practic, nu ia niciodata vreo pauza din ganditul asta bolnavicios care o devoreaza pe dinauntru, care o desfiinteaza aproape.
Groaznic, isi spune, e absolut groaznic.
- Esti teribil de sexi cand fumezi asa, pe indelete, îi zise Paul, un Paul indragostit care habar n-are pe unde ii rataceste iubitei lui mintea fix in momentul asta, ca de altfel si in toate celelalte momente. Ochii ti se fac de un verde nepamantean cand fumezi!
Dar Paul nu stie ca pentru Ava fumatul e doar un pretext de eschivare si nicidecum o placere. Ava fumeaza mult si des doar in prezenta lui, asta ca sa nu fie cumva nevoita sa turuie despre cine stie ce subiecte aiurea cat e cu el, pentru ca pur si simplu nu e in stare de un asa efort.Toate tigarile care i-au atins vreodata buzele s-au fumat aici, in garsoniera lui Paul de la mansarda, pe stomacul gol sau plin, cu cafeaua langa sau fara. Ar putea sa denumeasca tigarile astea "Paul", ca doar din cauza lui le fumeaza. Sau pentru el, sau...Se intrerupse din ganduri, simtind ca daca nu sustine un dialog cu el, risca sa fie si mai rau: Paul o sa vrea sa faca iar amor cu ea, lucru de neconceput: No way, dear Paul, no way. Mai mult de o singura data pe seara ar fi ca douazeci de tigari fumate in acelasi timp!
- Nu sunt asa de sexi, ti se pare tie. Unde mai pui ca si mor incet din asta, raspunse Ava cu o voce grea si densa, ingrosata de la tratamentul asta toxic aplicat pe post de potentiala sinucidere. Orice e mai bine decat o viata langa Paul. Prefer sa mor tanara decat sa revin aici, iar si iar, victima unui amor nedorit, a unui ceva complet nedorit.
-Ba esti, tu esti sexi si numai pentru ca respiri. Asta cu fumatul e bonus, Ava, zau asa. Ai un stil aparte, chic de a tine tigara aia intre degetele-ti lungi si fine...
- Zau, Paul, exagerezi acum. Ce sa fie asa sexi la o tigara atarnand in coltul gurii? Ava deja e nervoasa si indignata. Simte ca o catastrofa iminenta e pe cale sa se produca. Cum de nu se intreaba omul asta de ce fumez atat de mult in prezenta lui? Cum? Ce treaba are fumatul cu dragostea? Pe bune acum! Cand esti indragostit, iti rasfeti iubitul iar si iar, te dragalesti cu el pana lesini de la atata dulcegarie. Nu prea ai timp de tras fum in piept, sau cel putin nu ai asa de mult timp pentru asta! Iar eu fumez intr-una, fara oprire, iar lui nu ii se pare nimic iesit din comun. Doamne!
Evident Paul nu aude acest monolog al disperarii feminine, ca doar e interior si e mut, captiv intr-o Avă pe care o adora. Si chiar daca l-ar auzi, probabil tot nu l-ar crede.
Pentru o clipa, Ava se simte muscatura vinovatiei pentru ca nu e in stare sa ii returneze lui Paul complimentul; macar atat sa fi putut sa faca si ea, ca de iubit...
A incercat in cateva randuri sa il faca sa inteleaga ca dragostea e ceva complicat si ca e mai mult pentru oamenii mari; iar Ava e inca pustoaica in sinea ei, basca ca se si comporta imatur si instabil. Se vede cu doi barbati in acelasi timp, desi iubeste doar pe unul dintre ei, si acela nu e Paul.
- Ava, eu ma bucur pur si simplu ca esti aici! Imi ajunge sa te privesc asa, goala, ca si cum nu te-ai putea dezlipi niciodata de pe canapeaua asta, ca si cum ai fi parte din casa mea si din mine!
- Paul, nu-s piesa de mobilier sau perna pentru spatele tau cu scolioza, ce naiba. Nu-s parte din nimic, sunt doar eu...
-Te rog nu te supara, atata m-a dus capul sa iti spun. De fapt, ce voiam sa zic e ca esti frumoasa si ca nu as vrea sa mai pleci niciodata...
-Ba o sa plec, Paul...
Ava nu isi propusese sa se produca taman azi, de ziua ei, ruptura, desi probabil ca treaba asta s-a intamplat de la sine mai mult ca un cadou facut siesi. Chiar de stie ca nu va putea fi niciodata cu celalalt din lipsa reciprocitatii sentimentelor, de data asta invers, tot nu se poate abtine.
-O sa plec pentru ca sunt o femeie frumoasa care nu te iubeste, o femeie care viseaza la mai mult decat o moarte din cancer la plamani survenita mai devreme decat ar fi cazul. Pricepi? Si asta cum ca moartea ar fi mai buna decat viata e, dupa cum se vede, tot o minciuna, ca atatea alte mii pe care ii le debitase de-a lungul timpului, fara oprire, fara niciun sentiment de vina. Nu îl iubea si gata, cate si cati nu sunt asa...
Dar Paul tot nu pricepe. E socat, chipul i se schimba in cateva clipe de la luminos, la vanat. I se vad mai bine si cearcanele, sustinatoare de nadejde ale durerii care il cuprinde incet, incet pana probabil il va coplesi si il va darama.

Ava isi stinge tigara pe jumatate fumata direct in tablia masutei din fața canapelei din care ea a facut, aparent, parte pentru cateva luni. Isi promite ca nu va mai fuma niciodata. Se ridică mai usor ca un fir de praf, isi aduna de pe jos hainele minciunii si se indreapta spre baie, fara macar sa ii mai arunce vreo privire lui Paul cel naiv.
Acum e vinovata si e goala si asta, culmea, nu e o minciuna. De data asta...

Joi dimineata, iunie

Joi dimineata, iunie. Tu, eu si imbratisarile noastre nesfarsite ii tinem companie unei zile noi si proaspete de inceput de vara. O zi coapta, moale si plina de speranta, asa cum sunt mai toate zilele de vara.

Nu sunt in stare sa iti dau drumul din brate ca sa pleci. Te sarut in spatele urechii si adulmec mirosul pielii cu care imi hranesc gandurile si inima. Iti simt o vena pulsand si asta ma incurajeaza sa continui. Iti mangai obrajii calzi, sprancenele, fruntea. Iti cuprind chipul in palme pana aproape ca nu mai pot sa respir de atata tandrete.

Facem cafeaua, o bei pe indelete, desi te grabesti. Te privesc, te intreb si te iubesc. Esti asezat in fata mea, canile de cafea isi soptesc vorbe de iubire parfumate familiar si matinal. Isi fac reciproc invitatii la a fi si ele oameni intr-o buna zi.

Sorb putin din licoarea datatoare de energie si de aripi. Zbor spre tine intr-un sarut, cald, apasat si dulce. Imi zambesti, comfirmandu-mi ca iti place jocul meu, un joc al diminetii, al cafelelor si al iubirii. Un mix perfect pentru o clipa de noi.

Aroma cafelei imi gadila narile si simturile. Pielea mi se face ca de gaina, aproape ca tremur doar pentru ca inca esti aici. Atmosfera e intensa, spatiul dintre noi se micsoreaza convins si el ca nu se poate mai bine de atat. Uitam de lume, zambim si ne impletim reciproc degetele pana ni se albesc buricele de la asa o stransoare, intr-o comuniune careia nu stiu ce nume sa ii dau. Poate ca nici nu exista un nume potrivit, sau poate ca nu sunt eu in stare sa ii gasesc unul. Iti marturisesc asta, dar tu imi acoperi buzele cu aratatorul tau lung si fin. Il sarut abia atingandu-l, temandu-ma parca sa nu se franga sub greutatea unui nou sarut.

O dimineata ca asta nu se poate termina niciodata. Nu mai exista nici pranzuri si nici seri. Si daca totusi se va termina, o vom recrea impreuna sub o forma rotunda, ca un soare care nu arde ci doar mangaie, pe care sa il cuprindem si sa il pastram intre noi undeva in zona pieptului protejandu-l, protejandu-ne.

Caldura lui blajina ne va invalui astfel pentru totodeauna, in pasi de iubire si aroma de cafea. 

Te iubesc.